#Povestea lu` Ioan cel breaz
Dragii moșului, astăzi vreau să vă zic o poveste, despre un rege bătrân, ce-și avea regatul în șapte munți înalți până la Dumnezeu.
Ăștia șapte munți erau dă fapt crestele dă pă coama unui dragon uriaș, o creatură străveche ce se preschimbase în piatră acu foarte multa vreme.
Dacă te uitai atent, din anumite locuri, puteai distinge ba un ochi, ba un dinte, însă cum toții locuiau dă fapt pă spinarea dragonului, nimeni nu știa cât fusese creatura dă mare.
Regatul său era întins de la miazăzi la miazănoapte și dă la răsărit la apus, îi trebuia unui om zdravăn, călare pă un cal bun o sută dă zile ca să-l străbată. Puțini din cei cei locuiau pământurile regelui, știau ca mai există altceva, înafara dă aceste meleaguri, pentru că mai nimeni nu călătorise atât dă mult vreodată.
Aci oamenii erau tot timpul veseli și bucuroși, harnici și buni la inimă. Pă unde treceai , cineva te invita la masă, sau la banchet uri și petrecerile ce se țineau în semn dă recunoștință Zeiței Fertilității, o zeiță blândă și bună, ce le aducea oamenilor buni recolte bogate și prunci sănătoși. Voia buna era în inimile tuturor, la fel cum erau și la vorbă.
†
- Ziua bună mamă dragă, și tânărul se grăbi să o ajute pă femeia ce căra un coș plin cu mere spre piață.
- Bună să-ți fie inima tinere, încotro te poartă pașii?
- Merg la rege maică bună, știi și mata dă câta vreme nu a ieșit din castel. E mâhnit tare de când prințesa Maia a dispărut în Noaptea cea neagră. Bătrâna lăsă capu-n jos cu privirea deznădăjduită.
- Nu știu dacă mai e ceva dă făcut fiule, nimeni nu a călcat vreodată în Noaptea cea neagra și să se întoarcă de-acolo, să ne spuie ceva.
-Știu maică, știu... Da`... iacă am io ceva vești bune, de-aia mă duc degrabă să i le spun.
Bătrâna ridica capul din pământ si îl privi în ochi pentru prima oară, întrebându-se dacă e bine să mai spere.
- Iacă ajunserăm, îți las coșu` aci pă trepte, io mă îndrept către cetate. S-auzim dă bine maică bună. Și tânărul se pierdu în mulțime înainte ca bătrâna să apuce să-i mulțumească. Oftă totuși și se așeză să se odihnească după drumul anevoios prin munte.
†
Ceea ce am uitat sa vă spun la început dragii moșului, e că deși oamenii erau veseli în regatul cel înfloritor și roditor, oamenii aveau o mare apăsare și o mare temere în suflete. Ei nu puteau ieși noaptea afară din locuințele lor. Noaptea cea neagra își dezlănțuia forțele nevăzute sau nemirosite dă om. Ea trimitea duhurile aerului, ale apelor, ale pământului, precum si cele ale focului să fure amintirile oamenilor, iar aceștia rătăceau în pustie și nu se mai întorceau vreodată.
Astfel Noaptea elibera silfidele, creaturile aerului, ființe nevăzute ce sălășluiesc în vînt copile, elibera și ondinele visătoare zânele și spiridușii, gnomii și salamandrele strălucitoare ale focului, elfii și alte creaturi fantastice ce se temeau dă om din vremuri străvechi.
Cineva povestea odată, că demult tare, atunci când regatul acesta nici nu era, au fost alte vremuri în care măiastra Luna nu era pă ceru` Nopții negre și-nstelate. Spunea despre un călător ce străbătea cărările Nopții, cu inimă neînfricată. Acesta pare-se că era atât dă bătrân, precum însuși dragonul pă care stăm acu` cu tălpile, când vă spun istorisirea mea.
Acest călător misterios, tocise cu pași săi spinarea dragonului, și o cunoștea pă toată, în orice direcție o apuca. Picioarele lui zvelte trecuseră dă-atâtea mii dă ori prin aceleași locuri, încât munții se tociră și nu mai creșteau semeț până la ceruri.
Acest rătăcitor, era cel ce dovedise dragonul în luptă dreaptă, iar neavând alt vrăjmaș demn de iscusința lui, rătăcea prin lume de-atunci. Nu-si aducea dă trebuința nicicum acestei lumi, el nu făcea bine, cât nici rău nimănui, pașii și urmele sale se pierdeau în nemurire.
Cu sufletul la gură v-am ținut ca sa vă zic acu, copii frumoși, că l-am întâlnit astă toamnă la tavernă în satu` vecin. Era deja acolo când io intram pă ușa cu gâtleju` uscat dă sete și burta goală ce adulmecase mirosu` fripturii dă porc. Stătea la o masă zdravănă dă stejar, cu gluga trasă pă cap. Mă așezai si io la altă masă cerui o cană cu vin, da` privirile îmi râmaseră ațintite pă misteriosul trecător. Nu-l mai zărisem până atunci prin aceste meleaguri.
Palida și blânda lumină se prelingea din lumânarea dă pă masă, și nu mă lăsa să-i disting vreo trăsătura a feței. Avea pă masa o cană cu vin, și își îndesa ceva dă fumat într-o pipă. Era un om zdravăn și bine făcut, iar după haine știai că e obișnuit cu drumul.
Mâinile se mișcau precis cu siguranța și eleganță. Căra cu el un soi dă bagaj, ceva ce aducea mai degrabă cu o carte groasă, învelită în piele să o ferească dă vreme reauă.
Când ridică lumânarea să-si aprindă pipa i-am zărit pentru prima oară fața ce surprindea o liniște aparte. Eram cu totul absorbit și fascinat dă misteriosul meu călător. Cu o delicată mișcare din ochi, mi-a dat dă înțeles că mă văzuse dă multa vreme că mă holbam la el.
Am lăsat oarecum rușinat capu-n jos, când am tresărit la zgomotul unei palme peste masă. Omul zâmbea discret și mă chema să îi țiu dă companie...
†
Dragii moșului, deși e vremea dă culcare, înainte să adormiți, vreau sa știți că tinerelul cela ce cără merele bătrânei fusei chiar io.
Cu inima plină dă speranță aproape că zburam prin aglomerația din cetate, și inima îmi cânta dă bucurie ca era zi dă sărbătoare.
Toate ferestrele erau împodobite cu flori multicolore înmiresmate care mai dă care. Și străzile și piețele veseleau dă bucuria și cântul oamenilor buni ce-și sărbătoreau recoltele. În jurul meu era un rai al toamnei bune, ce-și revărsase abundența peste munții, dealurile și văile oamenilor gospodari.
Pretutindeni erau coșuri cu pâine proaspătă si rumenită, pești și carne, mere și prune, struguri și țuică tare, vinuri grele și spice bogate, coșuri cu fructe, căruțe cu sare, practic tot ce era necesar omului pentru un trai îmbelșugat.
Însă io nu aveam ochi pentru toate acestea, ci mă strecuram printre petrecăreți dă ajunsei la poartă. Un străjer mă căută dă arme și dete vorbă sa fiu primit. Regele știa că viu, pentru că el mă trimisese acu un an să caut ceva ce nimeni nu găsise vreodată. Mă trimisese să urmăresc stihii și basme, povești și legende, cum că într-unul din cei șapte munți ai regatului său, s-a refugiat un pustnic, un bătrân cu nume neștiut. Acest bătrân a stat atât dă mult singur pă munte, nu a vorbit cu nimeni si nu a auzit pă nimeni, încât, a început sa audă, să vadă și să vorbească cu creaturile Nopții celei negre.
Bietul rege, vitregit dă soartă, când Noaptea i-a răpit lumina ochilor săi, pe unica sa fiică, prințesa Maia, acum stătea ca pă ace așteptând-mi nerăbdător sosirea. Când am deschis ușa, regele era în genunchi, cu capul plecat și mâinile împreunate, rugând Cerurile să-i aduc vești bune.
- Ia zi Ioane, ce vești-mi-aduci, spuse acesta, ridicându-se si închinându-se?
- E bine Maria Ta, e tot dă bine!
Chipul i se lumină cu un surâs timid.
- Spune-mi, nu mă mai tortura, ce-ai aflat?
Mă așezai ostenit dă-atâta forfotă și îmi turnai o cupă dă vin. După o înghițitură zdravănă îi zisei:
-Măria ta, am cutreierat regatul tău în lung și-n lat și-am aflat un pustnic bătrân ce vorbește cu Noaptea și cu creaturile sale. Nu numai că vorbește cu ea, ci chiar Noaptea-i răspunde cu daruri neimaginate de mintea omului, netrăite dă nimeni niciodată, decât dă el.
Io zic să-mi dai o zi două, să mă odihnesc, bunul meu Rege. Dară apoi, să dai poruncă negreșit să pregătească doi cai rapizi și merinde pentru șapte zile. Noi doi plecam să îl găsim pă pustnic, acu că știu încotro să ne-îndreptam.
Regele se aprinse la față și mă luă în brațe. Mă strânse de-mi pocniră toate oasele și zise:
-Ioane ia dă mâncă și dă bea, că ai bătut drumuri grele și lungi, și altele te așteaptă să le calci cu pasul sau cu calul.
Si de-îndată ce zise acestea, șiruri nesfârșite de mâncăruri și băuturi se puseră la masă dinaintea mea și-a regelui. Ne ospătarăm si ne chefuirăm, apoi ne odihnirăm și ne sfătuirăm.
Și timpul dă încălecat p-o șa a cam sosit, așa că voi copii frumoși și iubiți, adormiți cu povestea mea în gând, iar dă v-a plăcut ce v-am zis până acu`, ne-auzim și mâine seară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu